Via Ferrata “Mocănița” – Peretele Zânelor, Vadu Crișului, jud. Bihor (B)

B      ↔ 150m      ↑ 110m      ⏱ 1h vf / 2h total      gpx

View in English.

Traseul de via ferrata “Mocanita” a fost inaugurat in anul 2015 pe stanca Peretele Zanelor de langa localitatea Vadu Crisului, Defileul Crisului Repede, Muntii Padurea Craiului. Contributia materiala in realizarea traseului apartine Serviciului Judetean Salvamont – Salvaspeo Bihor, cu ajutor in realizarea traseului oferit de catre Clubul CASSIO Montana Bihor.

Pe scurt:

  • Track GPS – Wikiloc
  • Lungime totala 150m
  • Diferenta de nivel 110m
  • Dificultate B
  • GPS acces: 46°58’33.2″N 22°30’27.5″E sau 46.975900,22.507648 (geo)
  • GPS Start Via Ferrata: 46°58’12.21″N 22°30’49.87″ E sau 46.970056,22.513861 (geo)
  • Durata poteca acces: 20 min
  • Durata via ferrata: 1h+
  • Durata retragere: 30 min
  • Timp total: 2 ore+
  • Varsta minima 16 ani; sub 16 ani doar cu insotitor adult cu experienta
  • Perioada optima: mai – octombrie, evitand perioadele ploioase cand stanca devine alunecoasa

Toate traseele de via ferrata din Defileul Crisului Repede

  1. Via Ferrata “Podu Indian” – Șuncuiuș, jud. Bihor (C/D) -
    C/D | ↔ 160m | ↑ 80m | ⏱ 30min vf (55min total)
  2. Via Ferrata “Grota cu Hamace” – Șuncuiuș, jud. Bihor (B) -
    B | ↔ 170m | ↑ 80m | ⏱ 40min vf (1h05 total)
  3. Via Ferrata “Casa Zmeului” – Vadu Crișului, jud. Bihor (C) -
    C | ↔ 215m | ↑ 150m | ⏱ 1h vf (2h total)
  4. Via Ferrata “Mocănița” – Peretele Zânelor, Vadu Crișului, jud. Bihor (B) -
    B | ↔ 150m | ↑ 110m | ⏱ 1h+ vf (2h+ total)

Harta pentru acest traseu

Pe harta de mai sus, cu P este notata parcarea, cu steguletele rosii intrarea si iesirea din traseul de via ferrata, traseul portocaliu este drumul de acces catre via ferrata, iar traseul verde este cel de retragere.

Se poate ajunge si cu trenul in Vadu Crisului, de la gara pana la parcarea de mai sus fiind 600m. Parcarea este a Salii Sporturilor si se afla la intrarea in defileu, de unde incepe accesul catre traseu.

Acces: Pornind de langa terenul de sport din satul Vadu Crisului (GPS: 46°58’33.2″N 22°30’27.5″E sau 46.975900,22.507648) spre traseul de via ferrata, poteca cea mai scurtă de acces este pe lângă linia de cale ferată care traversează defileul. Trecem de Peștera Casa Zmăului unde să găsește și fosta vamă de sare – vama de sare a fost atestată documentar din anul 1256.

(In dreptul indicatorului cu Pestera Casa Zmeului se gaseste celalalt traseu de via ferrata din Vadu Crisului, (C) „Casa Zmeului”.)

Încă 5-10 minute de mers pe potecă și vom avea în partea stângă un grohotiș care urcă în pădure, marcat cu panou pe care scrie „Via Ferrata”. Pe același grohotiș pe care se urcă spre traseul de via ferrata este accesul și spre traseul de alpinism Söros.

DSC_0233.jpg

Traseul de via ferrata din Vadu Crisului se găsește într-un abrupt de stâncă de circa 100m care se numește Peretele Zânelor. Traseul este amenajat cu cabluri metalice pentru asigurare și cu scoabe metalice dese pentru a putea urca cu lejeritate.

Lungimea traseului de via ferrata: 150m. Diferenta de nivel: 110m.

Dificultate: B (usor). Gradele de dificultate sunt notate de la A (foarte usor) la E (extrem).

Traseul este prevazut cu scoabe metalice dese, facand ascensiunea usoara. Diferenta de nivel de doar 110m si portiunile dificile scurte il recomanda si pentru incepatori, dar insotiti de persoane cu experienta.

Traseul poate fi parcurs de persoane cu varsta minima 16 ani, minim 1.50m inaltime si conditie fizica buna. Pentru copii, traseul este destul de greu si se recomanda asigurarea lor suplimentara de catre un adult cu experienta.

Timp de parcurs: 1h – 2h30 min.

Calitatea structurilor metalice era impecabila la data 24 iunie 2017.

Costuri acces: gratuit.

Echipament: Obligatoriu casca, ham si lonja speciala pentru via ferrata, prevazuta cu mecanism de absorbtie a socurilor plus 2 carabiniere speciale pentru via ferrata, cu care ne asiguram in permanenta de sufa metalica a traseului. Optional, manusi.

Retragere: Retragerea din traseul de via ferrata din Vadu Crisului se poate face:

  1. Pe marcaj turistic cerc albastru până în satul Vadu Crișului. Marcajul coboară exact la sala de sport de unde ați pornit în traseu.
  2. Pe marcaj turistic cerc albastru până în zona Peșterii Vadu Crișului. Pentru a umple ziua puteți vizita și peștera (este amenajată) după care vă puteți întoarece la mașină.

Conditii meteo: Meteoblue Vadu Crisului / Viewweather Vadu Crisului.

Apel de urgenta: 0-SALVAMONT, adica 0725.826.668, sau numarul general de urgente 112. Coordonatele GPS ale traseului, pentru localizare: 46°58’12.21″N 22°30’49.87″ E.

Video:

Poze:

Surse:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *